Mai puțin de 100 zile până la inaugurarea celei de-a doua faze a FASHION HOUSE Outlet Centre Moscova
Faza a doua a proiectului FASHION HOUSE Outlet Centre Moscova se apropie rapid de finalizare și va fi inagurată oficial pe data de 4 noiembrie 2016. Noua unitate, contractată deja în proporție de 30%, va avea o suprafață închiriabilă totală de 4,500 m.p.
În această toamnă, FASHION HOUSE Group va deschide cea de-a doua fază a proiectului FASHION HOUSE Outlet Centre Moscova. Lucrările au intrat în line dreaptă, fațada urmând să fie finalizată în curând. Designul noii construcții, realizat în ton cu tema arhitecturală a primei faze – Centrul Istoric al Moscovei – va completa imaginea centrului comercial.
Designul interior are la bază conceptul ”Fereastră către Europa”, fiind alcătuit din vitrine de magazine din diverse orașe europene. Cu majoritatea vitrinelor și a panourilor de perete instalate, se poate observa deja cum va arăta principalul coridor de acces, care va oferi clienților experiența unei sesiuni de cumpărături pe străzile din Paris. În prezent, tavanul este instalat și sunt în derulare ultimele lucrări de instalații și montarea pardoselii din piatră. La exterior, amenajarea spațiilor de parcare se află în stadiu avansat, asfaltarea urmând a fi încheiată la finalul lunii iulie.
Lucrările de construire a celei de-a doua faze din FASHION HOUSE Moscova au început în luna octombrie a anului 2015. Costurile totale estimate se ridică la valoarea de 11 milioane de euro, finanțarea fiind asigurată din capitaluri proprii. Ca și în cazul primei faze, proiectul se bucură de interes ridicat din partea brandurilor locale și internaționale. Recent, Melon Fashion Group, unul dintre cei mai mari retaileri din Rusia, a închiriat o suprafață de 700 m.p. unde va opera două branduri – befree și LOVE REPUBLIC. Acestea se alătură listei existente de chiriași, printre care se numără Baon, Superstep, Mr. Sumkin și Kanz Shoes. Cu o suprafață construită totală de 5,650 m.p. și o suprafață închiriabilă de 4,500 m.p., faza a doua a FASHION HOUSE Outlet Centre Moscova va găzdui peste 30 noi branduri.
FASHION HOUSE Outlet Centre Moscova este primul centru comercial de tip outlet complet închis și administrat în mod profesionist din Rusia. La finalizarea extinderii, centrul va avea o suprafață închiriabilă totală de peste 20,000 m.p. Proiectul le oferă cumpărătorilor branduri locale și internaționale de top la reduceri permanente de 30-70%. Portofoliul impresionant de chiriași ai centrului include nume ca: Tommy Hilfiger, Furla, Pinko, adidas, Reebok, US Polo, Tom Tailor, Benetton, Nike, Puma, Lacoste, Tru Trussardi, Samsonite, Salomon și alții.
Deschiderea celei de-a doua faze din proiect, alături de lansarea platformei de e-commerce FASHION HOUSE Online Shopping, component-cheie a strategiei omni-channel a Grupului, precum și noua ofertă de food (disponibilă din luna noiembrie a.c.), vor transforma FASHION HOUSE Outlet Centre Moscova în una dintre cele mai atractive destinații de cumpărături din Rusia.